Scurt istoric

Până în anul 1658 în Banatul de Lugoj – Caransebeş nu ne-au rămas date istorice care să ateste existenţa unor unităţi spitaliceşti. Din 1658 până în 1718 Lugojul a fost ocupat de turci, dar în această scurtă perioadă trupele austriece au ocupat temporar de mai multe ori oraşul. În septembrie 1695 a avut loc marea confruntare armată de la Lugoj între trupele austriece şi cele otomane conduse de sultanul Mustafa al II-lea. Armata otomană a învins, pe câmpul de luptă pierzându-şi viaţa peste 7000 de ostaşi, iar turcii au reocupat cetatea Lugoj.

În Evul Mediu Banatul a fost focarul permanent al nenumăratelor epidemii de ciumă, variolă, holeră etc. După anul 1718, când a fost cucerit de austrieci, colonizările masive cu populaţie din zona Germania de sud – Lorena, Italia etc., pe fondul unei provincii bântuite de o serie de boli contagioase au impus luarea de măsuri extreme, cum ar fi lucrări de canalizare, introducerea apei potabile, precum şi aducerea de medici militari care să asigure asistenţa medicală populaţiei.

Din anul 1749, pe malul stâng al Timişului a fost înfiinţat un spital. Încă de la început, finanţarea acestuia a întâmpinat mari dificultăţi. Nenumăratele greutăţi ivite în organizarea asistenţei medicale determină apariţia în anul 1770 a unei legi sanitare generale, aplicată în întregul Imperiul Austriac, şi anume: ”Normatorium generale in re sanitatis”.

Printre dispoziţiile pe care le conţinea, era şi aceea că fiecare oraş era obligat să aibă un medic oficial supus comisiei centrale sanitare. Una dintre măsurile luate a fost aceea prin care bolile venerice, foarte frecvente atunci, trebuiau tratate la domiciliul bolnavilor sub directa îngrijire a medicului districtual. Pentru reuşita tratamentului, aceşti bolnavi trebuiau în continuare internati în spitale, iar acolo unde nu erau spitale districtuale, acestea trebuiau construite. În felul acesta, în anul 1783 s-a aprobat repararea spitalului din Lugoj, mai ales pentru suprimarea bolilor venerice. Existenţa acestui spital este atestată şi în anii 1818 şi 1831. Războaiele cu turcii din anii 1787-1788 au necesitat organizarea unor spitale de campanie (Feldlazaretten), unde erau trataţi, pe lângă militari, şi pacienţi civili. Spitalul de campanie din Lugoj a fost vizitat şi de către împăratul Iosif al II-lea în anul 1788. Acest spital militar a fost amplasat, după toate probabilităţile, în cazarma construită în anul 1743 pe malul stâng al Timişului, din ordinul generalului Engelshoffer. Spitalele acestea erau unităţi mici, cu 20-30 de paturi, în care erau trataţi bolnavii care sufereau de boli venerice şi răniţii.

Pe data de 18 noiembrie 1793, Lugojul român şi cel german se unesc, formând oraşul Lugoj. În anul 1809 se organizează în Lugoj un spital de campanie cu 446 de locuri pentru a asigura asistenţa medicală a răniţilor din campaniile antinapoleoniene. În anul 1818 se dă o hotărâre prin care se dispune reconstruirea spitalului de boli venerice din Lugoj.

În acest sens, medicul-şef Brandner Karl, împreună cu medicii din subordinea sa, primesc sarcina de a pune în practică această hotărâre. În anul 1831 se menţionează existenţa în Lugoj a unui spital pentru boli venerice condus de medicul Hegyi Ianos. Existenţa acestui spital este amintită şi într-un anuar al Spitalului de Stat din Lugoj din perioada 1941-1942. Acolo se spune că acest stationar a fost construit într-o clădire aflată în apropierea abatorului, şi până în anul 1911 a continuat să funcţioneze în condiţii modeste, fiind condus de către medicul oraşului. În anul 1831 au izbucnit în oraş epidemii de holeră şi variolă. Preşedintele comisiei de vaccinare antivariolică a fost doctorul Bernathffy Antal. El a fost ajutat de medicii Georgevits Miklos, Heuffel Ioan şi

Roja Iosif.

Spitalul vechi din Lugoj de pe strada Bucegi a fost construit şi pus în funcţie de urgenţă în anul 1836, cu ocazia epidemiei de holeră, soldată cu peste 160 de victime. În certificatele de deces emise atunci se specifică: “decedat în spital”. Conform recensământului din anul 1858, în Lugoj erau 10565 de locuitori. Vaccinările antivariolice se efectuau pentru populaţia din Lugojul român în clădirea Primăriei, iar locuitorii din Lugojul german erau vaccinaţi în clădirea Şcolii de pe strada Bisericii. În lucrarea “Descrierea Lugojului” apărută în anul 1862 sub semnătura lui Ştefan Moldovan, se aminteşte că: “numărul medicilor chirurgi din oraş este de 14 şi există un spital pentru săracii oraşului cu 11 paturi şi un spital central al comitatului pentru bolnavii de boli lipicioase”.

În anul 1873 se înregistrează o nouă epidemie de holeră în combaterea căreia s-a remarcat medicul-şef de atunci, Zsidak Augustin. Spitalul orăşenesc a continuat să funcţioneze condus de către medicul-şef al oraşului, iar din vara anului 1899 conducerea spitalului cade în sarcina medicului-şef adjunct, post nou creat.

Necesitatea înfiinţării unui spital mare, cu mai multe secţii a început să fie cerută încă din anul 1907. Ministerul de Interne aprobă construirea unui astfel de spital în Lugoj în anul 1909. Totodată, se recomandă ridicarea nivelului cunoştinţelor sanitare ale populaţiei prin ţinerea de conferinţe pe teme de prevenire a bolilor infecto-contagioase, distribuirea de broşuri educative cu noţiuni sanitare şi măsuri ferme de combatere a alcoolismului.

Zidirea unui nou spital a fost hotărâtă în şedinţa din 13 mai 1907 a Prefecturii oraşului Lugoj. În acest sens, a fost pus la dispoziţie un teren de 7-8 iugăre, pe partea stângă a Timişului, lângă drumul Jabărului, Cimitirul Catolic, calea ferată şi păşunea Lugojului român. În vederea realizării acestui proiect s-a fixat o dare suplimentară de 1% de la populaţie, cu menţiunea că este nevoie de un sprijin şi de la stat. Pentru construirea noului spital s-a ţinut un concurs public cu premii. Pe primul loc s-au clasat arhitecţii Alfred Jendassik şi Arthur Vida din Budapesta, fiind premiaţi cu 1500 de coroane. Locul II i-a revenit arhitecului din Budapesta Lipot Baumgartner, care a primit 1000 de coroane. Pe locul III s-a situat inginerul lugojean Armin Willanyi care a obţinut un premiu de 600 de coroane. Lucrările au fost încredinţate primilor, cu un onorariu de 21000 de coroane. Pregătirile au durat până în 1909 când, prin dispoziţia nr. 88214 din 8 iulie 1909, s-a eliberat autorizaţia de construcţie. Datorită sumei de 700.000 de coroane alocată pentru construcţia spitalului, planurile au suferit unele modificări. Pentru a obţine oferte de lucru s-au făcut 3 licitaţii publice. Construcţia propriu-zisă a început pe data de 23 septembrie 1909. Spitalul era prevăzut cu o instalaţie de încălzire centrală. Pe data de 4 octombrie 1911 a fost inaugurat noul spital. În această zi, vechiul spital îşi încetează activitatea.

Pe data de 12 noiembrie 1923, M.S. Regele Ferdinand vizitează Lugojul. După serviciul divin din biserica Greco-catolică, regale împreună cu suita sa a plecat la Fabrica de Mătase a d-lui Vasile Popa, unde a vizitat instalaţia şi produsele fabricii. De aici a trecut la spitalul judeţean. La intrare, domnul Dr. D. Lazăr, în fruntea corpului de medici, a primit pe Majestatea Sa, conducându-L prin sălile spitalului.